| Italiencele/ Challenge Day |
| Duminica, 28 august, ora: 21.00 |
|
|
proiectie film
Italiencele (82 min)
„Italiencele” este povestea a doua surori dintr-un sat din Oltenia care pleaca, ilegal, la cules de capsuni în Spania. Dupa un an, cînd se întorc acasa, victorioase, cu un aer occidental, fetele spun ca n-au mai fost în Spania, la capsuni, ci în Italia, la struguri.
Adevarul este însa altul. O comedie dramatica, cu final optimist.
scenariul si regia: Napoleon Helmis
producator executiv: Ion Mititelu
fotografie: Florin Mihailescu
muzica: Alexandru Cristian Ionescu
editor: Melania Oproiu
sunet: Constantin Fleancu
directia artistica: Mircea Ribinski
costume: Svetlana Mihailescu
make-up: Dana Roseanu
distributie: Mara Nicolescu, Ana Ularu, Vlad Zamfirescu, Costel Cascaval, Valentin Popescu, Valentin Teodosiu, Constantin Draganescu, Emil Hostina, Catalin Neamtu, Ovidiu Niculescu, Toma Cuzin, Irina Dinescu, Antoaneta Zaharia, Radu Zetu, Dragos Stemate, Viorica Geanta, Frosa Cercel, Valentin Potrivitu.
Challenge Day (10 min)
Un film simplu şi clar, despre o ediţie a Challenge Day-ului în care se bat un oraş românesc şi oraşul japonez Morioka. Urmînd festivismul tipic evenimentelor oficiale, toată lumea în frunte cu primarul face sport după posibilităţi, cei mai mulţi pentru tombola unde pot cîştiga o motocicletă japoneză.
regia: Napoleon Helmis
Agitaţie - Italiencele
Andrei Gorzo
Dilema Veche, noiembrie 2004
Italiencele - povestea a două surori dintr-un sat oltenesc, Jeni (Mara Nicolescu) şi Lenuţa (Ana Ularu) - e un film care vrea să placă. Se vede după forfota şi gălăgia pe care le cultivă, după disponibilitatea de a opri povestea în loc pentru a aprofunda o anecdotă sau pentru a mai colecţiona două-trei oltenisme simpatice, după replici ca "Dă-te dracu' de Bin Ladin!" (un beţiv), "Mai dă un rînd de genocid!" (un beţiv către cîrciumar) sau "Aţi auzit de Brâncuşi, de Cioran, de Ionescu?" (un proxenet român indignat către o echipă de filmare franceză). E ceea ce se înţelege de obicei printr-un film "plin de viaţă", deşi nu cred că agitaţia Italiencelor este chiar viaţă; e prea ostentativă, prea îndîrjită - simţi că cineva s-a dat de ceasul morţii să anime fiecare cadru pentru ca tu să nu te plictiseşti, şi uneori, atunci cînd cadrul abia mai respiră de atîţia poliţişti români şi documentarişti francezi, de atîţia lăutari şi căluşari, simţi nesiguranţa regizorului-scenarist Napoleon Helmis: e la debut şi vrea să fie prietenul tău.
Nimic rău în asta, mai ales că Helmis nu e genul de autor care, după ce s-a bălăcit în balcanism, să se scuture scîrbit şi să se caţere undeva pe o culme, deasupra personajelor sale, de unde să le dea în cap cu verdictul său - subumanitate. Helmis pare să-şi placă toate personajele şi, la rîndul lor, actorii le interpretează cu plăcere. De unde să începem? Hai să păstrăm frumuseţea pentru mai tîrziu şi să cinstim nasoleala. Cei trei nasoli ai filmului sînt fandositul Fane (Emil Hoştină), dezlănţuitul DJ Barosanu' (Ovidiu Niculescu) şi şeful lor, Giovani (Vlad Zamfirescu), care cu mustaţa, inflamabilitatea, călătoriile lui europene şi fiţele lui de superstar, pare să fi învăţat arta nasolelii de la personajul acela stupefiant din Pisică albă, pisică neagră de Kusturica - gangsterul care la sfîrşit se făcea - la propriu - de rahat. El are un moment, în discoteca satului, cînd pune mîna pe microfon şi începe să cînte, şi e delicios de clar că, în timp ce se sparge în figuri, se priveşte din afară şi îl vede pe Banderas. E una dintre fazele prin care filmul îşi asigură votul de simpatie al publicului. Cît despre Jeni, cum să nu cedeze? Înainte de a pleca să facă afaceri în străinătate, Giovani i-a fost iubit, iar acum s-a întors cu două contracte de muncă în Spania, pentru ea şi sora ei: o dovadă de iubire atît de frumoasă, încît Jeni nu mai observă micile probleme - faptul că acele contracte sînt cam scumpe la vedere sau faptul că iubitul ei pute atît de tare a "peşte", încît probabil că-l simte şi lumea care trece prin faţa cinematografului.
Episodul plecării începe bine, cu suspans (există şi un om bun, interpretat de Costel Caşcaval, care încearcă s-o oprească pe Jeni), complicaţii comico-aiuristice (omul cel bun este Mutul căluşarilor şi nu poate să-şi iasă din rol) şi detalii rău-prevestitoare (babele îşi fac cruce la trecerea fetelor); dar aproape că se rătăceşte în bîlci (Mutul înarmat ţine pe loc un tren, legîndu-se de şină) şi în lungi ocoluri. Partea bună este că nici Mara Nicolescu, nici Ana Ularu nu par nişte simple victime. Nicolescu are acea combativitate haioasă care practic defineşte o good-bad girl şi îi asigură un loc de VIP, inaccesibil mimozelor, în inima spectatorului; iar Ularu se deplasează cu o siguranţă tulburătoare prin zonele acelea mai fisurate (şi mai interesante) ale inocenţei - inocenţa plictistită de ea însăşi, grăbindu-şi propriul sfîrşit, grăbindu-se la întîlnirea (inevitabil vătămătoare) cu experienţa. Sînt două femei de care ne pasă: vrem să vedem cum vor reuşi să se ţină pe picioare după lovitura pe care le-o va da Giovani, şi cum vor da înapoi. Şi chiar în momentul în care ele se întorc (din Italia, nu din Spania), filmul se transformă într-o fuşereală, ca şi cînd Helmis ar fi bătut din palme şi ar fi strigat: "Hai să facem totul varză!" Dacă, pînă la un punct, povestea nu mai ştia cum să se lungească şi să se îngraşe cu incidente şi poante minore, acum nu mai ştie cum să-şi expedieze îndatoririle majore - înfruntarea dintre Jeni şi Giovani (miza e primăria satului), adevărul despre experienţa italiană a fetelor (oare va fi dezvăluit de Giovani ca să le compromită, sau îl va mărturisi Lenuţa?) -, ca să ajungă mai repede la final. Şi nici măcar n-ajunge. Pare să se oprească undeva, la întîmplare. Dar toate astea nu par să-i descumpănească pe spectatori. Publicul cooperează cu Italiencele: e filmul unui om care, la rîndul lui, şi-a dat toată silinţa să coopereze, şi, pentru spectator, satisfacţia de a fi băgat în seamă de un regizor român e o senzaţie relativ nouă - suficient de nouă ca să poată fi confundată cu satisfacţia de a vedea un film bun.
Challenge Day
Au ieşit primele scurtmetraje finanţate anul trecut de CNC - Challenge Day şi Canton
Iulia Blaga
România Liberă, aprilie 2005
Primele două filme din cele 11 finanţate anul trecut de CNC au trecut rampa. Challenge Day, realizat de Napoleon Helmis (imaginea Silviu Stavilă), este un film de zece minute, simplu şi clar, despre o ediţie a Challenge Day-ului în care se bat un oraş românesc şi oraşul japonez Morioka. Urmînd festivismul tipic evenimentelor oficiale, toată lumea în frunte cu primarul face sport după posibilităţi, cei mai mulţi pentru tombola unde pot cîştiga o motocicletă japoneză. În concertul general, eroul interpretat de Gheorghe Visu face figură de spărgător de grevă. Nu numai că nu vrea să se dea cu gloata, că e demascat de vecinii de bloc (e dubios, mai ales că i-a turnat că au decodoare pentru HBO), dar e şi filmat de o televiziune japoneză şi arătat în Morioka (!) şezînd blazat pe malul lacului. Cînd colo, odată ajuns acasă, paznicul se dovedeşte a fi un fost campion olimpic la caiac-canoe (Gheorghe Visu chiar seamănă cu Ivan Patzaichin), retras din activitate şi uitat. Nevăzut de nimeni, fără a vrea să se ştie de el, continuă să se antreneze.
În spatele unei poveşti tratate în manieră comică, aparent à la légére, Napoleon Helmis face de fapt un film foarte amar despre cei uitaţi, dar şi despre cei care se desăvîrşesc în tăcere, la adăpost de zgomotul mulţimii, de mode. Faptul că la final Helmis şi-a dedicat filmul prietenului său, regretatul regizor Cătălin Cocriş, schimbă cu totul perspectiva. Cum spunea Ernest Jünger, "înăuntru s-a săvîrşit" poate însemna că orice lucru, aparent nedesăvîrşit, are o finalitate în absolut. Poate şi dispariţia prematură a tînărului regizor.
Şi Constantin Popescu şi-a dedicat filmul, Canton, memoriei lui Cătălin Cocriş. Iar motto-ul l-a luat din Rilke: "Poate că toate lucrurile înfiorătoare sunt în adîncul lor neajutorate şi au nevoie de ajutorul nostru". Fără mult dialog, dar cu o bogăţie sonoră creată din sunetele naturii, din greieri şi lanuri traversate de vînt, dintr-o ploaie care cade oportun, spărgînd liniştea, filmul realizat după scenariul scris de Cristian Mungiu (şi inclus în volumul 7 scenarii publicat în format electronic de Editura LiterNet) acum cîţiva ani este deschis mai multor interpretări, fără a propune făţiş una singură. Doi paznici ai unui canton de lîngă mare (Petre Nicolae şi Nicodim Ungureanu) trăiesc într-o bună vecinătate cu un curcan şi îşi ocupă timpul pîndind-o de departe pe învăţătoarea după ale cărei drumuri şi-ar putea regla ceasul sau punînd pariu asupra numărului de morţi din ziarul pe care un conductor (Gyuri Pascu) li-l aruncă zilnic din tren. Deodată, existenţa lor paşnică e deranjată de o apariţie bizară şi ameninţătoare, un individ (Mihai Constantin) care are un accident cu maşina şi zace cîteva zile în canton. Pentru că lucrurile înfiorătoare trebuie ajutate ca să se desăvîrşească, unul dintre cei doi pleacă la plimbare cu maşina şi o răneşte mortal pe învăţătoare. Filmul nu îţi dă mură-n gură, dar încearcă să arate cum se pregăteşte şi apare o tragedie: în cea mai desăvîrşită linişte. Diavolul nu trebuie să facă prea multe sau poate că cei care trebuie să greşească sunt predestinaţi s-o facă.
Prin Canton, al doilea scurtmetraj al său, Constantin Popescu dovedeşte un stil gata format (ajutat şi de imaginea fluidă a lui Mihai Mălaimare jr.), unul diferit de al colegilor lui de generaţie. Totul se petrece într-un ritm interior creat parcă mai degrabă de evenimentele naturii decît de cele provocate de om, un ritm care reglează umorile. Finalul întoarce filmul asupra lui însuşi, ca şi în cazul lui Challenge Day. Reconstruit ca o meditaţie despre ireversibilitatea timpului, despre nostalgie, despre regret, despre gesturile fatale şi "ceasul rău", dincolo de ilustrarea faptului că-i rănim cel mai rău doar pe cei iubiţi, filmul nu-şi pierde nici în acest context frumuseţea periculoasă.
|
|
| Norocosul / De ce?/ |
| Marti, 30 august, ora: 21.00 |
|
|
Norocosul (13 min)
regie: Daniel Bucur
distributie: Daniel Iordan
scenariu: Daniel Iordan, Daniel Bucur
imagine: Augustin Bucur
De ce? (8 min)
cu: Daniel Iordan, Gabriela Ceciul, Razvan Stefan, Cristian Enuc.
|
|
| eminescu vs eminem |
| Marti, 6 septeptembrie, ora: 21.00 |
|
|
distributie: Emanuel Pârvu, Constantin Diţă, Mihai Bendeac, Gianina Corondan, Oreste, Forin Piersic Jr.
scenariu: Forin Piersic Jr., Dorina Chiriac
regie: Florin Piersic Jr.
durata: 80 minute
Sinopsis
Eminescu versus Eminem este un “JOINT”.
Trei studenti la Regie discuta si cauta surse pentru a face un lung metraj.
"…Nasul, Chucky, Falci, Alien sunt opera unui regizor universal, transmitand un mesaj unic: „De vina e sistemul!” care ne transforma in creaturi lacome.
E drept, si manierate: un film intreg – Hannibal – a fost realizat doar ca sa invete spectatorul american cum se folosesc in mod corect tacimurile. De fapt, rechinul (care apare si in Nasul si care devine o creatura a cosmosului in Alien) e omul infometat, care nu stie sa se opreasca: inghite la inceput oameni, dupa aceea barci si extraterestri.
Totul se leaga acum in mintea triumviratului aflat la carma productiei! (Si cel mai versat critic de film ar pali in fata interpretarilor pe care le dau cei trei „realitatii cinematografice”.)
Filmul lor va semana si cu Matrix, dar va fi imbibat si cu lirica eminesciana. De la idee la productie mai e de trecut un hop: gasirea unui sponsor." (Suplimentul de cultura) |
|
| Downtown/ Portret de grup in tren / Pui la rotisor |
| Duminica, 11 septembrie, ora: 21.00 |
|
|
Downtown (7 min) alb-negru – experiment inspirat din cateva fotografii ale lui Henri Cartier-Bresson.
Portret de grup in tren (10 min) color – documentar despre cativa suporteri "inraiti" ai Stelei – “Marele Premiu la Balkan Youth Festival, Grecia 2002”
Pui la rotisor (11 min) color - scurt film despre munca si foame – “Premiul Criticii si pentru Cel Mai Bun Actor la CineMaIubit, Bucuresti 2004”
regia: Alexandru Vitzentzatos
|
|
| Nici o intâmplare/ Zapping/ Corul Pompierilor |
| Duminica, 2 octombrie, ora: 21.00 |
|
|
Nici o intâmplare (2000)- scenariu si regia Cristian Mungiu.
Cu Valeriu Andriuta, Alexandru Repan
durata-17 minute
Un hot marunt patrunde la intimplare intr-o casa insa acolo se intilneste
cu proprietarul care pare sa-l cunoasca.
Zapping (2000) - scenariu si regia Cristian Mungiu.
Cu Ion Fiscuteanu, Hanno Hoefer, Dorel Visan, Magda Catone.
durata-15 minute.
Acest dependent de televizor schimba in nestire canalele pina intr-o seara
cind acestea refuza sa se mai schimbe.
Corul Pompierilor (2000)- scenariu si regia Cristian Mungiu.
Cu Mircea Diaconu, Ioan Gyuri Pascu, Doru Ana, Simona Mihaescu
durata - 30 minute
La inmormintarea celui mai de vaza om dintr-un mic oras de provincie se
aduna toate personalitatile locale. Vazuti mai indeaproape, cei prezenti
par mai preocupati de propriile probleme decit de suferinta pentru cel
disparut dar cine e cel care ii priveste?
|
|
1 2 3 |
)
)
)
)
)
)
